|
răzvan jigorea / harmish 6 august 2006
Boris Kuzneţov îi promise lui Ipolit Mateevici o noapte cu sora lui, Alexandra Romanovna, dacă mai întîi Ipolit Mateevici avea să lase să treacă prin patul lui Kuzneţov pe cele două verişoare ale sale, Maria Petrovna dimpreună cu Ana Feodorovna. Dar fiindcă răsplata nu venea, iar pretenţiile lui Kuzneţov se întinseseră şi la sora, cele două cumnate, şi fiica mai mică, în Ipolit Mateevici începu să încolţească îndoiala că se putea să fi intrat într-o înşelătorie şi se înfurie foarte tare. Îşi rodea unghiile şi pufăia.
Mironov scăpă un vînt zgmotos în timpul cinei cu cunoscuţii săi,
Alexov, Bulgakov şi Cehov. Nu ştia cum să procedeze mai bine: să roşească, sau să se-arate
impertinent, născocind o glumă pe seama vînturilor. Chibzuind la această
chestiune, îşi înfipse din neatenţie furculiţa în obraz, şi începu să alerge urlînd
de durere prin sufragerie.
Motanul Molokov era gras, negru şi tacticos. De la o
vreme i se părea însă că începuse să emane un miros urît. Astfel că petrecea în fiecare
zi cîte un ceas în faţa oglinzii din baie, neputîndu-se hotarî dacă să se spele
sau să-şi tundă mustăţile.
Un fost miliţian stă în odaia sa, cocoţat în vîrful patului
şi se scobeşte în nas. Se scobeşte şi-şi priveşte degetul, apoi iar se scobeşte. Şi
tot aşa, pentru două ceasuri şi jumătate. După care îi vine ideea să privească
în jos de la fereastră. Pe stradă vede trecători preocupaţi de treburile lor, şi se gîndeşte
că ştie cum să-i distreze. Aşa că le strigă:
Un cetăţean alerga pe stradă cu un bostan în braţe. Striga: De aceea nu e înţelept să primim cadouri de la necunoscuţi.
|