rãzvan jigorea / plopul
1998


solitar, înalt, bãtrîn,
pãrea nota disonantã
din simfonia de beton.
au hotãrît cã au trecut
prea multe furtuni prin el,
cã privirile mi-au fost
de neînteles -
vara înecate în verdele sãu,
iarna cernute printre crengile-i golase.
si-au zis cã era prea solitar si prea înalt,
tãindu-l deci.
îl urãsc cu patimã: mi-era prieten
si nu s-a revoltat, nu si-a înfipt
crengile-mi iubite prin mãruntaiele
lor neimportante, nepãsãtoare
si prea putin puternice.