rãzvan jigorea / portret
1998


    Orice portret îl cuprinde într-o mare mãsurã si pe portretist, care abia asteaptã un model ca sã-si poatã face, mãcar putin, autoportretul.
    De cîteva ori mi-am întins mîna sã-i ating pãrul cenusiu, si tot de-atîtea ori mi-am dat seama, mustrîndu-mã, cã n-are trebuintã de-ale mele egoiste daruri. Cãci ce e un cadou? Un impuls de moment, o bucatã de suflet, un dar pe care ti l-ai fi dorit si dãruit tu însuti. Profitãm de ocazii ca sã ne dãm nouã însine, într-un final, cadouri egoiste si criptice.
    Stã, cu ochii umflati în spatele lentilelor groase, si scrie în soaptã la lumina usor pîlpîindã a douã lumînãri, printre zeci de puncte-puncte cîte un cuvînt în care-si ascunde trecute fericiri si amare vise, posibil nicicînd împlinite. Din timp în timp, ca sã se mai audã, silabiseste rar vorbe pentru sine.
    -Te-tra-pi-lo-to-mi-e, zise, cu capul usor pe o parte si cu clestisorul stîng zgîriind hîrtia gãlbuie, plinã de puncte, tãieturi si cuburi în perspectivã conicã.
    Îi urãste, stiind cã-i iubeste, si-i vine sã rîdã si sã plîngã. Le face portrete alb-negru, pe care mai apoi deseneazã, cu un creion moale, frunze si spiridusi si fulare si bãrbi false si biciclete cãzute prin întunecate ganguri.
    -Tu-bi-dap, tu-bi-dap, fredonã, zîmbind, amintindu-si ceva simpatic.
    Nenumãratele puncte-puncte încep, încet-încet, sã se transforme în linii, mai întîi întrerupte, mai apoi continue, liniile în cãrãmizi, cãrãmizile în ziduri si petele maronii de lacrimi de pe hîrtia îngãlbenitã în ferestre, ferestrele în cioburi si zidurile în ruine, ruinele în pãmînt si albastru cer, iar cioburile în bucãtele de sfoarã pe care cu mîini tremurînde si noduroase le împleteste într-o presupusã dar insuficientã portantã.
    Înger cãzut, totusi cãzut si totusi înger, lovind din cînd în cînd cu aripa-i atrofiatã în fereastra de subtire gheatã, cu gura-i uscatã si-nclestatã de-atîtea vorbe doar de sine ascultate, vine, cu ochii de sorginte îngereascã în spatele lentilelor groase, se aseazã turceste în fata mea, si fãrã un cuvînt îmi cere sã-i fac portretul.